Ortodonţia şi ortopedia dento-facială formează specialitatea de medicină dentară care se ocupă cu îndreptarea poziției dinților, reglarea ocluziei, a rapoartelor dintre cele două maxilare, supravegherea si ghidarea creşterii şi a dezvoltării structurilor dento-faciale, patologia acestora, precum şi terapia anomaliilor dento-maxilare.
Dinții strâmbi sau înghesuiți nu reprezintă doar o problemă estetică, ci și una funcțională, care se agravează odată cu trecerea timpului. Principalul scop al unui tratament ortodontic nu este aspectul dinților, ci redarea funcționalității. Însă, corectându-ți dantura, vei putea să îți îmbunătățești și zâmbetul.
În plus, tratamentul ortodontic început de timpuriu asigură pacientului o rezolvare mai rapidă si mai eficientă a problemei dentare, o perioadă mai scurtă de purtare a aparatelor dentare si in acelaşi timp scade riscul unor intervenţii secundare.
Cum aflu dacă am nevoie de tratament ortodontic?
Numai medicul dentist sau ortodont poate determina dacă aveţi nevoie de un tratament ortodontic. Pe baza unor instrumente de diagnostic care includ anamneza medicală şi dentară completă, un examen clinic, mulajul danturii şi radiografii şi fotografii speciale, medicul dentist sau ortodont decide dacă se recomandă tratamentul ortodontic şi elaborează un plan de tratament individual.
Dacă aveţi unul dintre următoarele semne, este cazul sa apelăţi la tratamentul ortodontic:
• Supraocluzie verticală (overbite) – când dinţii frontali superiori ies cu mult în faţa celor inferiori
• Ocluzia inversă (underbite) – când dinţii frontali inferiori sunt ieşiţi mult în faţă, sau cei superiori sunt retraşi mult în spate
• Ocluzie încrucişată – când dinţii superiori nu se potrivesc în faţă peste cei inferiori, la o muşcătură normală
• Ocluzie deschisă – formarea unui spaţiu între suprafeţele ocluzale ale dinţilor frontali şi/sau laterali, atunci când muşcaţi pe dinţii posteriori
• Malocluzie pe linia mediană – când centrul dinţilor frontali superiori nu se aliniază cu centrul dinţilor frontali inferiori
• Dinţi distanţiali – spaţii interdentare sau „breşe edentate”, rezultat al lipsei dinţilor sau al dinţilor care nu umplu toată arcada
• Înghesuire dentară – când există prea mulţi dinţi pentru a avea loc pe arcada dentară
Tipuri de aparate ortodontice
Există multe tipuri de aparate atât fixe, cât şi mobile, pentru realinierea dinţilor, reantrenarea muşchilor şi influenţarea creşterii maxilarelor. Aparatele ortodontice funcţionează prin exercitarea unei presiuni uşoare asupra dinţilor şi maxilarelor. În funcţie de severitatea problemei dvs., medicul dentist va recomanda tipul de aparat corespunzător.
Oamenii sunt diferiți, tocmai de aceea și nevoile lor sunt diferite, tocmai in urma aceestui fapt, game de aparate dentare este una vastă.
Aparat dentar metalic - Acesta este catalogat drept, unul dintre cele mai comune tipuri de aparate. Acesta corectează anomaliile dento-maxilare care apar pe arcadele dentare cu dinți definitivi.
Rolul aparatului este acela de a ajuta la repoziţionarea dinţilor avand ca scop obtinerea unui zambet frumos si sanatos.
Aparatele dentare transparente Safir - Este una din variantele adoptate de către persoanele ce acorda un interes ridicat asupura aspectului. Acesta fiind lucrat dintr-un mineral foarte dur aproape invizibil. Confortul estetic fiind unul mai mare conferă siguranță și încredere sporită. Bracksturile acestui aparat fiind mult mai rotunjite adaptabilitatea este mult mai fină într-un timp readus.
Aparatele dentare ceramice - De regulă sunt realizate din ceramică albă, semi transparentă ce se mulează într-un mod armonios cu dinții naturali. Cu toate că acest tip este mult mai fragil decât restul, acesta este foarte rezistent în cazul apariției petelor pe dinți.
Aparatele dentare linguale - Datorită aplicări direct pe suprafață internă a dinților astfel le conferă un aer total invizibil. Gradul de confort și timpul redus de tratament împreună cu o tehnică computerizată de nivel avansat se îmbină în mod armonios pentru a oferi un rezultat de excepție.
Aparatele dentare mobile - Acesta fiind utilizat adesea pentru ghidarea creșteri corecte a dinților și maxilarului.
Folosit adesea în randul copiilor cu vârsta de până la 12 ani. Aparatul mobil având funcția de îndreptare cu ușurință oferă un nivel de siguranță sporit pentru zambetele în formare.
Pe lânga obtinerea zâmbetului mult dorit, tratamentul poate varia însă între 6 luni și 2 ani însă alegerea potrivită poate conduce la insezisarea acestuia. Costul acestora variază in funcție de model, nevoi și totodată și de nevoia accentuată a unor pacienți de-al personaliza.
Cazuri clinice
Vrei să vezi cât de eficiente sunt aparatele dentare în tratarea anomaliilor de poziție ale danturii? Aruncă o privire la cazurile clinice și vezi cât de eficiente sunt tratamentele noastre pentru a reda funcționalitatea și aspectul plăcut al dinților