Sistemul digital MODJAW 4D este cea mai avansată tehnologie de scanare digitală folosită în prezent, cu scopul de a diagnostica afecțiuni dentare complexe și de a oferi pacienților tratamente de reabilitare orală de înaltă calitate.
Cu MODJAW TECH IN MOTION®, putem vorbi de stomatologia 4D. Stomatologia 4D pornește de la premisa că toți parametrii reali ai pacientului, atât statici, cât și dinamici, trebuie luați în considerare pentru a obține un diagnostic precis, cuprinzător și pentru a realiza un plan de tratament adecvat.
Folosind modelarea 3D, mișcarea maxilarului și ocluzia dinamică a pacienților, sistemul digital MODJAW completează fluxul de lucru digital din clinicile EDENT.
Ce este MODJAW 4D și cum funcționează?
Tehnologia MODJAW 4D înregistrează mișcarea maxilarului și ocluzia dinamică (mușcătura) în timp real, fără expunere la radiații, și creează o replică virtuală exactă a aparatului dento-maxilar.
Simplu spus, MODJAW 4D îți permite să vezi cum se unesc dinții tăi atunci când vorbești, mesteci sau muști, și să înțelegi impactul acestor mișcări maxilare asupra sănătății tale.
Tehnologia MODJAW 4D funcționează fără raxe X, astfel:
- Medicul stomatolog plasează camera optică și senzorii care înregistrează mișcările în anumite zone ale feței tale.
- La indicațiile medicului, vei realiza mișcările funcționale pe care le faci în fiecare zi: deschizi și închizi gura, simulezi mestecarea, înghițirea, vorbirea.
- Tehnologia MODJAW adună toate informațiile 3D, mișcările 4D, scanările CBCT și faciale, apoi creează o replică virtuală a aparatului tău dento-maxilar, pe care îl poți vedea în timp real pe monitor.
În doar câteva minute de la înregistrarea mișcărilor maxilarului, obținem toți parametrii statici și dinamici necesari pentru a diagnostica problemele din sfera maxilo-facială: uzura dinților, tipul de malocluzie (mușcătură incorectă), tulburările articulației temporo-mandibulare, etc.
După etapa stabilirii diagnosticului, folosim informațiile furnizate de MODJAW 4D pentru a construi un plan de tratament personalizat, care să răspundă nevoilor tale unice. Aceste informații sunt accesate de tehnicienii dentari, care folosesc tehnologia CAD-CAM pentru a finaliza elemente de protetică dentară precum: fațete dentare, coroane dentare, încrustații (inlay/onlay), punți dentare sau pivoți.
În clinicile EDENT, folosim tehnologia MODJAW 4D pentru reabilitări orale simple și complexe, tratamentele cu implant dentar, tratamentele ortodontice sau tratamentele protetice fixe ori mobile.
Beneficiile MODJAW 4D pentru pacienți
- Urmărești alături de medicul dentist fiecare mișcare funcțională pe care o faci și înțelegi situația ta clinică mult mai ușor;
- Obții un diagnostic rapid, corect și complet;
- Petreci mult mai puțin timp pe scaunul stomatologic - rezultatele scanărilor se obțin în timp real;
- Reduci numărul de vizite în clinică, deoarece tehnologia MODJAW ne permite să acumulăm toate informațiile necesare într-o singură vizită;
- Ai garanția că siguranța ta este pe primul loc - sistemul de scanare digitală MODJAW nu folosește raze X;
- Ai parte de o experiență de scanare mult mai confortabilă, procesul fiind non-invaziv;
- Ai garanția unor lucrări protetice de înaltă calitate, datorită modelelor detaliate oferite de MODJAW.
Utilizarea MODJAW 4D în specializările stomatologice
Un avantaj important al tehnologiei de scanare digitală MODJAW 4D este larga aplicabilitate în mai multe ramuri ale medicinei dentare, după cum urmează:
- Stomatologie generală: MODJAW contribuie la diagnosticarea precisă a afecțiunilor aparatului dento-maxilar și a tulburărilor articulației temporo-mandibulare, precum și la realizarea unui plan de tratament eficient.
- Ortodonție: medicii ortodonți evaluează alinierea dinților și malocluzia (tipul de mușcătură incorectă), dezvoltă planul de tratament potrivit și urmăresc evoluția tratamentului până la obținerea rezultatelor dorite.
- Protetica dentară: tehnicienii dentari evaluează contactele dintre dinți și forțele aplicate coroanelor sau fațetelor dentare, înainte de a le fixa pe dinți; de asemenea, pot construi restaurări protetice (coroane, punți, proteze) de maximă precizie, datorită informațiilor furnizate de MODJAW.
- Chirurgie oro-maxilo-facială: MODJAW 4D ajută chirurgii la planificarea precisă a intervențiilor.
- Stomatologie pediatrică: medicii pediatri pot urmări dezvoltarea danturii copiilor și alinierea corectă sau incorectă a dinților, pentru a interveni din timp cu tratamentul necesar.
Orice medic stomatolog poate folosi tehnologia MODJAW 4D?
Medicii stomatologi care doresc să lucreze cu sistemul digital MODJAW 4D trebuie să parcurgă un training special de formare, astfel încât să poată folosi la maximum beneficiile acestei tehnologii, pentru a oferi pacienților lor rezultate remarcabile.
În cadrul clinicilor EDENT, medicii care s-au specializat în lucrul cu tehnologia MODJAW 4D sunt:
Dr. Denisa Tutunaru, medic stomatolog și fondator EDENT Clinic. Cu o vastă experiență în implantologie, estetică dentară digitală, stomatologie laser, radiologie dentară și inhalosedare, Dr. Denisa Tutunaru redă funcționalitatea și frumusețea zâmbetelor prin tratamente minim-invazive, aliniate la standarde internaționale. Fiecare interacțiune cu pacienții este marcată de profesionalism, blândețe și de multă atenție la confortul fizic și emoțional al acestora.
Dr. Alina Sîrbu Scorțea. Specializată în estetică dentară, implantologie și stomatologie laser, Dr. Alina Sîrbu Scorțea redă pacienților bucuria de a zâmbi prin tratamente personalizate, atent adaptate nevoilor fiecăruia. Fie că este vorba despre restaurări complexe ori îmbunătățirea funcționalității, Dr. Alina Sîrbu Scorțea este un creator de zâmbete extrem de dedicat meseriei sale.
Așadar, dacă îți dorești o transformare a zâmbetului tău, la EDENT Clinic găsești atât tehnologiile inovatoare ale momentului, precum MODJAW 4D, cât și o echipă de medici supraspecializați, complet dedicată sănătății tale orale. Te așteptăm atât în clinica EDENT din București, cât și în clinica EDENT din Tulcea!