Bucuresti
Str.Louis Blanc nr.28
Program: 8:30 – 20:30
0741 821 821

Tulcea
Str. Frasinului nr.2
Program: 8:30 – 20:30
0746 071 303

Tulcea Edent Kids
Str. Babadag Nr. 121
Program: 08:30 – 20:30
0747 938 938

Frenectomia laser este o intervenție chirurgicală asistată de laserul stomatologic, al cărei scop este să elimine anumite disfuncții și să îmbunătățească, astfel, calitatea vieții copilului sau bebelușului. 

Pentru a înțelege mai bine frenectomia laser și beneficiile ei, trebuie să știi ce este frenul, care este rolul acestuia și ce probleme poate impune pentru un copil. 

Ce este frenul și ce rol are?

Frenul este un țesut moale (pliu) care fixează sau limitează mobilitatea anumitor organe. Noi avem mai multe frenuri în organism, iar unele dintre acestea se află și în cavitatea bucală.

La nivelul cavității orale, avem 2 tipuri de fren:

  • fren lingual - se găsește sub limbă și leagă limba de planșeul gurii, asigurând mobilitatea acesteia.
  • fren labial - se găsește sub buză și leagă buza superioară/inferioară de gingie și implicit osul maxilar/mandibular.

Frenul lingual și frenul labial joacă un rol important în: 

  • alimentația corectă a bebelușului: frenul labial controlează mișcarea buzei inferioare în timpul alăptării sau hrănirii și asigură o prindere adecvată la sân sau la biberon.
  • vorbirea corectă: frenul lingual contribuie la articulația corectă a cuvintelor și la formarea sunetelor din vorbire.
  • dezvoltarea armonioasă a danturii și a fizionomiei copilului: ambele frenuri orale contribuie la mișcarea normală a buzelor și a limbii, acestea ghidând erupția dinților în poziții normale și dezvoltarea corectă a maxilarelor.

Ce înseamnă fren restrictiv?

Frenurile orale ale copiilor variază în lungime și grosime. Aceste variații pot conduce la restricții în mișcarea buzelor și limbii (de unde și denumirea de fren restrictiv), astfel fiind afectate funcții esențiale precum:

  • dicția, vorbirea și pronunția corectă
  • dezvoltarea maxilarelor și dinților
  • respirația - copiii cu fren restrictiv pot respira mai mult pe gură 
  • masticația alimentelor

Tratamentul modern pentru a corecta astfel de disfuncții este frenectomia laser

Cum îmi dau seama dacă copilul meu are fren restrictiv?

Semnele care indică faptul că micuțul tău are fren restrictiv sunt următoarele:

  • copilul nu emite sunetele clar și nu poate vorbi corect
  • copilul nu poate atinge cerul gurii cu limba
  • copilul are dureri la nivelul maxilarului și articulației temporo-mandibulare
  • limba are un aspect plat și pătrat, în loc să fie ascuțită spre vârf
  • vârful limbii prezintă o deformare sub formă de inimă
  • maxilarele inferioare sunt proeminente
  • apare inflamația gingivală

Frenectomia laser la copii și bebeluși

Frenectomia laser este intervenția minim-invazivă prin care medicul stomatolog certificat în tratamente laser îndepărtează frenul lingual sau labial. 

La sugari, frenectomia laser se realizează fără anestezie, deoarece bebelușul nu simte durerea. În cazul copiilor de vârste mai mari, frenectomia laser se face cu anestezie locală. Nu este necesară anestezia generală a copilului, mai ales că procedura durează foarte puțin.

Intervenția nu este deloc complicată, se face rapid și fără durere. Laserul stomatologic are efect de decontaminare a câmpului de lucru, deci nu există risc de infecție. 

Beneficiile frenectomiei laser

  • procedura este mult mai confortabilă pentru cel mic: durata scurtă, vindecarea rapidă, restricțiile post-intervenție sunt minime în cazul copiilor mari și inexistente la bebeluși
  • laserul stomatologic țintește precis frenul, fără să afecteze țesuturile sănătoase din jur
  • laserul realizează o biostimulare a țesuturilor vecine, grăbind vindecarea
  • riscul de sângerare locală este mult diminuat
  • funcțiile de fonație și masticație se reiau rapid după intervenție
  • este necesară o cantitate mai mică de anestezie locală
  • nu presupune folosirea bisturiului sau a firelor de sutură 
  • nu este necesară o vizită post-intervenție

În urma acestei proceduri, copilul se poate bucura de o nutriție corectă și o viață socială fericită, deoarece vor dispărea defectele de pronunție în jurul vârstei de 2-3 ani, când are loc integrarea în societate. În plus, copilul va renunța la respirația pe gură, un obicei cu impact negativ asupra sănătății orale. 

Frenul scurt la copii poate aduce cu sine un risc mai mare de a dezvolta carii dentare. Buza va sta tot timpul în contact cu dinții, iar placa bacteriană se va depune mai ușor pe aceștia. Prin îndepărtarea frenului cu laserul, limba va avea o mobilitate crescută și va putea ajuta la curățarea dinților. 

Când este recomandată frenectomia laser la copii?

Deși intervenția se poate realiza în orice moment al vieții, este recomandat să se facă în primele săptămâni de viață sau la vârsta de 2-3 ani. Vindecarea este mult mai rapidă și mai ușor de tolerat atunci când copilul este mai mic. 

Te încurajăm să mergi cu micuțul la stomatolog pentru a discuta despre frenectomia laser dacă observi:

  • dificultăți de alimentație: din cauza mobilității reduse a limbii, copilul poate înghiți alimentele fără să mestece, durata meselor poate fi mai mare sau copilul poate refuza alimentele solide
  • dificultăți de vorbire: pronunția consoanelor d,t,l,r,s,p este mai dificilă
  • întârzieri ale erupției dentare: erupția incisivilor superiori poate întârzia cu până la 6 luni în cazul unui fren labial restrictiv; mai poți observa și apariția diastemei (strungăreața) ori scurtarea buzei superioare. 

Cum este recuperarea după frenectomia laser? Există restricții?

În cazul bebelușilor, nu există restricții. Aceștia pot fi alăptați la sân imediat după intervenție. 

În cazul copiilor cu vârste mai mari, urmează aceste recomandări:

  • nu îl hrăni timp de 1-2 ore după frenectomia laser;
  • timp de 3-4 zile după intervenție, elimină sarea, piperul și condimentele picante din alimentația sa;
  • câteva zile după intervenție, ai grijă să consume alimente moi - piureurile pot fi foarte bune;
  • igienizează cavitatea bucală a copilului după fiecare masă;
  • în primele 4-5 zile, roagă copilul să scoată limba în afară cât mai mult sau să fluiere mai des - astfel de exerciții ajută la obținerea unui rezultat cât mai bun.

Dacă micuțul tău are nevoie de frenectomie laser, programează o vizită la EDENT Clinic. Dr. Denisa Tutunaru realizează frecvent frenectomii laser, fiind certificată internațional în folosirea laserului dentar.

Te asigurăm că fiecare mic pacient care ne trece pragul se bucură de toată atenția noastră și de o îngrijire stomatologică personalizată, desfășurată într-o atmosferă relaxată și prietenoasă. La EDENT, copiii se simt în largul lor, iar părinții încrezători în tratamentele efectuate și rezultatele acestora. Te așteptăm cu drag!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *